Cand greutatile ne apasa, de cele mai multe ori vrem sa ne luam o vacanta, sa scapam de tot si sa “evadam” un pic din problemele zilnice. Ne gandim sa ne facem bagajele, sa luam primul avion si sa aterizam pe nu stiu ce insula exotica din Hawaii. Sau sa ne teleportam direct acolo. Dar lucrurile nu sunt asa de simple. Mai ales daca si muncim. Cand muncim, avem responsabilitati si reguli stricte pe care nu le putem incalca. Daca vrem bani renuntam la zile libere, renuntam la distractie, renuntam aproape la tot. Parca ne-ar pune cineva lanturi de maini si de picioare de biroul de la munca sau de banca de la facultate.
25/06/2010
23/06/2010
Se intampla sa suferi si sa iti juri apoi ca asta va fi ultima oara cand vei mai iubi cu adevarat. Se intampla totusi sa apara cineva care sa se deschida in fata ta, sa imi fie chiar mult mai devotat si se intampla, bineinteles, sa fie tot la distanta.
Stam cu bratele deschise unul catre celalalt, dar durerea provocata este tot mai apasatoare. Tind sa cred ca asta este scopul iubirii: suferinta. Si in final?
“Giving up doesn’t always mean you are weak, sometimes it just means your strong enough to let go.”
20/06/2010
Vrem sa demonstram lumii ca suntem responsabili pentru actiunile si deciziile pe care le luam. Vrem sa demonstram ca noi nu suntem niste simpli pasageri de clasa a doua. Incercam sa ne exprimam si sa ne etalam pe tava ceea ce avem mai bun. Sau ceea ce credem ca avem mai bun. Nu vrem sa aratam ca suntem slabi si nepasatori.
Suntem ambigui si ne dam seama de sensul corect al drumului exact dupa ce am pasit deja pe acesta. Timpul nu sta in loc. Este imperativ sa nu putem sa facem ceva ca acesta sa stea in loc. Cream un mare dezacord cu propriile noastre pareri. Desi vrem mereu ce-i mai bun, la sfarsit ne alegem cu un mare nimic. Luptam pentru ceva, dar in final este egal cu zero, apoi ne dorim altceva si istoria se repeta. Nimic nu ne mai multumeste si parca lumea s-a intors cu fundul in sus.
Suntem o mare familie de circ, unde scena e doar un camp de competitie.
19/06/2010
Fiecare avem aceleasi drepturi si aceleasi legi pe care niciunul dintre noi nu trebuie sa le incalce. Cei care le incalca, suporta consecintele. Mai bune sau mai rele. Depinde de fapta comisa. Dar nu as vrea sa vorbesc despre lucruri mai grave si foarte urate, ci despre un lucru frumos si esential in viata fiecaruia, adica iubirea.
Eu recunosc ca fara iubire nu as trai prea mult. Imi place sa-mi impart sentimentele cu cineva, sa ii spun cat de mult imi lipseste, sa-l imbratisez, sa-l admir si sa-i spun in fiecare zi cat de important si special este pentru mine. Si bineinteles sa simt ca sunt iubita la randul meu. Ca doar asa e frumos.
In ceea ce priveste sufletul pereche, probabilitatea de a-l intalni in drumul vietii este foarte mica. Daca ne place de cineva ori este departe, ori este vedeta, ori este prea in varsta, ori cineva trebuie sa se opuna relatiei si asa mai departe. Ah, ca tot spuneam de vedete. In opinia mea, vedetele sunt foarte avantajate din acest punct de vedere. Sau poate doar mi se pare mie. Dar, unei vedete daca i se pune pata pe o alta vedeta (adica sa se indragosteasca nebuneste de ea), se duce ori in emisiunea ei, ori o cauta la telefon pentru o eventuala intalnire, ori dau nas in nas in alte imprejurari.
Noi daca ne indragostim de o persoana publica, stam in banca noastra, ca oricum nu avem noi sanse sa ne bage in seama respectiva/ respectivul. Daca mergem in culise sau ne intalnim pe strada cu el sa-i luam autograf si ii marturisim sentimentele sau il invitam la un suc, va spune ca suntem niste fane innebunita dupa el. Na, cum sunt unii plini de sine, au impresia ca daca au aparut la TV de 2-3 ori sunt mari vedete.
Am cunoscut o gramada de vedete fara prea mult efort, insa multa lume a uitat ca si ei sunt la fel ca noi, niste simpli oameni. Sau poate ei au uitat de unde au plecat.
Daca stau bine sa ma uit la data ultimului meu articol, as spune ca au trecut saptamani bune de cand n-am mai atins vreo tasta in favoarea blogului. Poate trebuia sa-mi anunt dinainte pauza, sau poate nu. Desi timp pentru un articol -doua ar fi fost, eu… nu am avut chef de nimic.
Si culmea e ca scriu un articol tocmai de aici, de la 2000 de kilometri de Romania. Cu o viteza la Internet de 56 kbps. Probabil o sa radeti, dar chiar si asa, am platit o gramada de bani. Sunt in Italia, la tatal meu. Dupa sesiune, mi-a prins bine o plimbare.
De cand am ajuns, o zi nu am stat in casa. Am fost la Brescia, iar ieri la Verona. Am vizitat multe locuri interesante si foarte frumoase. Maine merg la Milano. Sunt sigura ca am multe locuri de vizitat pe aici. Acum am plecat, ramaneti cu bine si sa ne auzim cat mai curand!
31/05/2010
28/05/2010
Nu numai pentru că am văzut comedia romantică “I hate Valentine’s Day” spun că ar putea fi o experienţă destul de interesantă să te întâlneşti cu un tip doar de 5 ori, dar si pentru ca fetele ar fi, in sfarsit, egale cu baietii. Ma refer la nivelul de aventura.
De ce aşa? Pentru ca niciunul dintre voi să sufere. Să rămâneţi cu amintiri frumoase şi să nu aveţi regrete. Eventual, să rămâneţi amici/prieteni.
Tipa din film recursese la acest gest după ce tatăl ei a călcat strâmb. Pentru că voia să se protejeze, să nu sufere la fel ca mama ei. Dar eu o contrazic şi spun că în astea 5 întâlniri pe care ea le avea, se putea îndrăgosti foarte uşor. Ceea ce se şi întâmplă, evident, însă nu prea îi vine să creadă.
Mă uit la un prieten de-al meu care tocmai a fost părăsit de prietena lui. Umilinţă şi înjosire, atât poţi să vezi în el. Deşi ea i-a dat papucii şi într-un fel şi-a bătut joc, el în continuarea vrea să formeze un cuplu cu ea.
L-am sfătuit că nu e bine ceea ce face, dar se pare că, până la urmă îşi ascultă instinctul masculin. Au fost împreună un an. Merită să se despartă fără niciun motiv?
Voi sunteţi de acord cu aventurile, sau cu relaţiile de lungă durată? Consideraţi că mai sunt oameni serioşi care ştiu ce vor de la viaţă, sau de la o fată?
27/05/2010
În ultima perioadă (chiar dacă am avut şi am destule examene) am încercat să fac şi ceva care să mă relaxeze. Nu este chiar singura activitate care mă binedispune, dar este una dintre ele şi anume: cântatul la pian, eventual chitară (dar nu am publicat nimic la chitară până acum).
De multă vreme voiam să îmi refac contul de Youtube, încât zilele astea am spus să nu mai stau prea mult pe gânduri şi să mă apuc de treabă. Celălalt cont s-a evaporat în urma unei crize de isterie de acum jumătate de an. Deşi eram cunoscută şi aveam peste 300 de subscriberi, am renunţat la el.
Important e ce-o să fac cu acest cont, care este la început de drum, deocamdată mă ţin de faza cu inregistratul mai des, nu pot să zic în fiecare zi pentru că nu ştiu dacă îmi permite timpul. Pentru cei care încă nu au văzut filmuleţele de pe youtube:
Abonează-te la RSS Feed
Urmăreşte-mă pe Twitter
Ascultă-mi muzica
Aboneaza-te pe Youtube