Stăteam pe gânduri azi în autobuz, în drum spre city park mall. Aveam tot felul de idei pentru nişte articole, dar am rămas la unul singur şi deci trebuie să-mi rezolv dilema asta. Ok.
Să spunem că avem una bucată de copchil nou născut, una bucată mamă. Restul nu mai contează. Mama este casnică, niciodată nu a muncit pentru alţii, în schimb, a preferat să stea acasă cu ţâncul, să-l hrănească şi să se joace cu el, până când acesta va creşte. Bun. Şi face lucrul asta timp de 10 ani, să zicem. Zi de zi îl duce la şcoală cu maşina, îi da să crape, face lecţiile cu el, etc. etc.
Până la un moment dat, când, mama acestuia se gândeşte că este deja destul de mare şi că ar putea să fie un bun sfătuitor, sau macar o companie plăcută la cumparatul hainelor. Îl târâie prin mai marile mall-uri ale oraşului, cumpărând haine la greu, pantofi, accesorii. Ăsta micu’ e încântat. Când vede atâta luxuraie pe lângă el, atâtea curele cu ştrasuri, atâta roz la mă-să, începe să spună că vrea să poarte şi el (neavând o educaţie şi nedescoperindu-şi încă sexualitatea). Şi uite aşa începe emo-gay-kidul să poarte roz, să iasă la shopping cu fetele, şi mai târziu..să fie o femeie adevărată!
Dar dilema mea e alta. Avem un emogaykid care se îmbracă în roz, se poartă ca o femeie, deşi nu este… şi totuşi îi plac femeile! ce ne facem în cazul ăsta? cred că există aşa ceva, nu? sau nu? eh, asta e dilema. Oricum, termenul de ‘emo-gay’kid’ este pleonasm. Dacă e emo, e gay, dacă e kid, e emo… dacă e gay, e kid şi tot aşa. Deci se cam dau cap în cap.
Read More
