“Învaţă, învaţă şi iar învaţă!“, este o maximă care a marcat copilăria multora dintre noi. Înţeleg că pentru părinte, copilul reprezintă “Centrul Universului” şi vrea să-l vadă fericit, să aibă o carieră de invidiat, să fie, dacă se poate, poliglot, economist, medic, avocat şi doctor în acelaşi timp, dar uneori prea abuzează de acest lucru!
Unii părinţi se gândesc că împlinirea de sine se poate face prin copiii lor. Şi sunt o grămadă de cazuri în care părintele nu a putut să-şi atingă idealul în carieră pe care şi-l propusese în tinereţe şi încearcă să “recupereze” prin propriul sau copil.
Alţii cred că este vorba de competiţia acerbă în plan socio-profesional sau dorinţa de a asigura, prin educaţie, un viitor strălucit copilului. Părintele se simte “dator” faţă de acesta şi îl îndrumă spre o anumită carieră sau domeniu, încă de la o vârstă destul de fragedă, ignorând uneori adevăratele calităţi ale celui mic.
Recunosc că asta aş face eu, pentru că fiind cineva lângă el şi spunându-i că acel lucru este bine să-l facă, el oricum îl va face. Şi va fi bine, din acest punct de vedere. Cu toate că uneori este mai bine să-i lăsăm pe ei să decidă, dar de la o vârstă fragedă…mi se pare destul de imposibil să deţină controlul asupra acestui lucru.
Lăsând gluma la o parte, sunt foarte dese cazurile în care copiii de sub 14 ani sunt implicaţi în foarte multe activităţi extra-şcolare, doar pentru că părinţii lor vor asta.
Hai să ne gândim că avem 10 ani. Mergi la şcoală până la ora 13:00, vii acasă, iar după maxim o oră de odihnă începi şi-ţi faci temele. Luni şi miercuri mergi la dans de societate (că aşa a vrut mami), marţea mergi la clubul de tenis (pentru că aşa a vrut tati şi pentru că şi el a jucat când era mic). Joi scapi mai uşor, ai doar două ore de meditaţie la engleză şi, ca să poţi fi sigur că peste câţiva ani vei putea locui în Londra, profesoara mai vine şi sâmbătă dimineaţă, ca şi aşa … e weekend, ce dracu!
Ce spui tu, adultul, ai putea face faţă unui astfel de program?!
Abonează-te la RSS Feed
Urmăreşte-mă pe Twitter
Ascultă-mi muzica
Aboneaza-te pe Youtube
Asta e o mare porcărie.
Ţine foarte mult, în opinia mea, de abilitatea părintelui de a “citi” calităţile odraslei sale (adică ţine uşor şi de educaţia/inteligenţa emoţională a părintelui).
Dacă părintele nu este în stare să priceapă că odrasla sa este un individ şi nu un instrument prin care el să-şi aline frustrările sau să se laude, atunci totul este în regulă.
Din păcate, arareori se întâmplă aşa.
E un subiect sensibil şi pe care se poate discuta la nesfârşit.
E important pe ce parte a baricadei te situezi – părinte sau copil. E important ca între părţi să existe comunicare, fiindcă dacă nu există comunicare, e inutil să încerci orice discuţie. Este adevărat că, în general, cei care nu ascultă cu adevărat sunt părinţii şi asta se întâmplă pentru că ei cred că ei ştiu mai bine. Uneori e adevărat, alteori nu.
Un singur lucru e mai rău, părerea mea, decât să ai părinţi care te stresează cu activităţile aşa cum spui tu: să ai nişte părinţi care nu te bagă în seamă deloc.
De foarte multe ori, părinţii exagerează din prea multă dorinţă de a face un bine sau de a asigura un viitor cât mai bun copilului…
@vilo – ai dreptate si tu…dar, tot cam acolo bate
parintii, in general nu vor raul copiilor. dar, in loc sa urmareasca evolutia odraslei si sa-i dea exemple de viata, parintelui ii este mai usor sa trancaneasca non-stop si sa aiba acea ingamfare dominanta gen “ce stii tu? tu esti un mucos…” ……pai daca nu stie….arata-i…
am vazut cazuri de copii carora le-a fost impus un program foarte strict.aveam in clasele 1-4 un prieten.dupa ani intregi de pregatiri si tot felul de cursuri,generala absolvita la o scoala particulara acum este la un liceu de filologie destul de departe de casa.sta la internat…este cu mult sub asteptarile parintilor…bea,fumeaza…si face asta in exces…nu ii mai pasa absolut deloc de cursurile de chitara sau pian care le-a facut acum cativa ani.ceea ce ii placea lui era sa faca sport…fotbal si handbal…insa parintii lui au considerat ca nu este un lucru bun pentru el.si s-a ajuns aici.
Nu mi-a spus niciodata mama sau tata acasa sa invat ,dar nu am avut medie generala sub 9.56…asta nu inseamna ca nu e si meritul lor.Programul mi-l fac singur de cand ma stiu ,nu imi zice nimeni sa ma duc la ceva sau sa nu ma duc . Din punctul meu de vedere e mai bine sa il lasi sa faca ce vrea si cand va vedea ca a dat-o in bara va reveni pe calea cea buna
@cristi_mgc – da, intr-adevar..dar copilul ar trebui sa aleaga singur mai tarziu ce ii va placea si va vedea ce il va atrage cel mai mult tocmai in perioada copilariei. Asa m-am format eu. Mama mea picta, de la ea am luat acest talent. Cu muzica inca nu stiu, dar totusi…n-am fost pusa in situatia ca parintii mei sa-mi spuna ce sa fac. Poate doar acum, la facultate. Si a fost doar un sfat.