Am ceva timp de când cred că toţi au luat-o razna. Toţi se comportă ca nişte animale sălbatice. Sau poate chiar mai rău. Mie mi-e greu să cred că am înnebunit. De fapt, dacă aş fi nebună, măcar ceilalţi ar fi normali într-o lume anormală. Sau invers. Mi-ar plăcea să cred că nu sunt nebună. Totuși, mi-ar trebui câteva şedinţe la un psihiatru.

Totul a început să o ia razna. Nu cred că sunt eu de vină că timpul trece atât de greu. Stresul, faptul că nu sunt înţeleasă, dezamăgirile, problemele, ghinionul ăsta continuu. Ştiu că sunt greu de înţeles. Uneori nici eu nu mă mai înţeleg.

Cred că dau prea multă importanţă lucrurilor mici. Iert prea mult şi sunt înţeleasă greşit adesea. Este unul dintre defectele mele. Nu mă mândresc… din contra. Mi-e greu să cred că sunt eu persoana asta. Regret că m-am născut cu atâta bunătate şi că nimeni nu observă. Sunt copil şi sunt naivă.