Prost să fii, noroc că eşti!
Nov 14
Mi-e aşa de silă să vorbesc despre prostie, încât îmi vine să dau X la pagină şi să închid şi laptopul. Dar nu pot să fac asta. Mereu mă enervez când văd pe unul că n-are habar de o adunare de clasa întâi. Sau care nu ştie să scrie corect. Cunosc o grămadă de persoane de genul ăsta şi sincer îmi cam este teamă. Nu ştiu de ce. Mereu îmi pun întrebarea: oare cât de greu este să ştii lucrurile elementare? o adunare simplă, acolo. O ceva.
Şi fiindcă acest titlu era în draft, acum nu mai ştiu ce-am vrut să zic atunci. Anyway, ideea era că am văzut pe mai multe bloguri greşeli gramaticale enorme. Şi chiar şi pe blogurile mai mari. Nu dau nume, of course. Nu vreau să jignesc pe nimeni într-un mod aşa direct. Mi-ar fi şi jenă, nu alta. Dar unii dintre ei îmi sunt prieteni.
Şi nu e vorba numai de bloguri aici, că m-am cam săturat să vorbesc şi despre blogosferă (începe să fie un clişeu din câte observ eu). Este vorba şi de norocoşii care câştigă la loto. Sau ce cei care găsesc bani pe stradă. Ăştia cu norocul ditamai şi cu creierul cât o furnică. Eu de când mă ştiu sunt o ghinionistă. Niciodată nu am câştigat nimic şi asta nu pentru că nu mi-aş fi dorit, ci pentru că nu sunt norocoasă (lol, normal). De fapt, mint. Am câştigat cândva pe net nişte chestii. Nişte cărţi, un epilator, o trusă de machiaj, dar cam atât. Mărunţişuri din astea. E ca şi cum ai găsi o monedă pe stradă. Dar eu nici pe aia n-o găsesc.
Voi cum staţi cu norocul? vi s-a întâmplat să câştigaţi chestii valoroase? mai valoroase decât nişte cărţi sau ce-am enumerat eu mai sus. Hai că sunt curioasă dacă sunteţi mai norocoşi decât mine. V-am pupat!
PS: nu băgaţi în seamă titlul dacă sunteţi norocoşi
)


Sunt norocos, nu?
Si totusi sunt optimist. Eu am castigat ok, nu foarte mult, dar satisfacator. Poate mai mult in ultimul an, dar totul are un pret…multa munca…Putin optimism nu-ti strica… (Y)
Offtopic: Mi se tot deschide o pagina noua spre un site. Ai pop-up ads? E cam enervant.
Referitor la post, stai bine cu castigurile, eu am impuscat pana acum 5 CD-uri, un tricou, doua seturi de cosmetice si un rucsac Joe, acum cativa ani. Ale mele sunt mai marunte. Dar ma consider norocoasa.
Ah, ghinionul de care o sa rad mereu, am sarbatorit 18 ani intr-o vineri 13. Culmea, de atunci cred in “vineri 13″. Aveam varicela si a trebuit sa stau izolata de toata lumea, plus ca ma chinuiam sa nu ma scarpin, ceea ce era cam greu. Halal mod de a deveni majora.
Dar tot cred ca sunt o norocoasa, prin simplul fapt ca pot, ca vreau
eu sunt o mare norocoasa, daca gasesc acum 1leu pierd mai incolo 10, cam asta-i norocul meu. Punct.
Cat despre bloguri cu probleme de “care este” am intalnit si voi mai intalni…. problema e, ca unii autorii (daca pot fi numiti asa) nu constientizeaza si daca li s-atrage atentia, raspund cu “-e blogul meu si scriu cum vreau! nu-ti place, nu mai intra!”
numai de bine!
Eu am castigat cand eram mica un binoclu in forma de inimioara cu o poza cu sailor moon peste. Am fost atat de fericita. Insa pana la urma m-am imprietenit cu o homeless little girl si i l-am dat ei. Acum cativa ani m-am intalnit cu ea iar pe strada si m-a recunoscut. eu n-am mai recunoscut-o, era o mica d-ra acum si se schimbase mult. a zis ca inca mai pastreaza binoclul roz de la mine si asta ma facut sa ma simt atat de …trista. trista pentru ca uneori suntem apreciati si tinuti minte de oamenii de la care ne asteptam mai putin.
imi cer scuze, m-am indepartat de la subiect.
si sa nu uit, am mai castigat si un uscator de par de la Rowenta pe un forum de femei.
Cam atat si eu. In general nu sunt deloc norocoasa, dar eu ma bucur si de maruntisuri, un breloc, o cutie de cola la promotie, un zambet, o felicitare. pana la urma lucrurile marunte sunt cele care ne fac ferciti.
(*)