Mulţi, în principal cei care se bagă în seamă aiurea şi comentează pe blog, mi-au spus că nu scriu la nivelul facultăţii la care sunt, adică la Litere. În primul rând nu ştiu pe cine ar deranja dacă în loc să spun “sinchisit” spun “îngrijorat”, sau în loc de “rutină” spun “obişnuinţă”.

Prima dovadă că sunt la Litere, este faptul că scriu corect gramatical şi cu diacritice. Recunosc că nu sunt as, dar nici nu fac greşeli scriind “noştrii” cu doi “i”.

Cu cât textul este mai simplu şi fără cuvinte greoaie, cu atât cititorii vor înţelege mai bine ce vreau să spun. Cuvintele grele fac un text neînţeles; sensul se poate schimba. Ştiţi şi voi că vorba românească are mai multe înţelesuri. Începi să deduci cam ce-ar însemna, începi să presupui cam care ar fi legătură între cuvinte şi înţelegi fix opusul.

Un motiv pentru care scriu aşa este şi faptul că nu scriu în nicio carte de Drept şi Administraţie Publică (chiar dacă am făcut un an la facultatea de Drept), în care termenii sunt mereu de neînţeles, sau de fapt sunt de înţeles dar pentru cine ştie. Cititorii sunt vizaţi.

Repet: scriu ce vreau şi cum vreau. Cei care nu vor să mă citească, sau care mă critică sunt poftiţi să nu mă mai citească. Am de gând să fac din blogul ăsta ce vreau eu, nu ce vor alţii. Şi vreau să fie pace.