Nu am să mă dau cu curul de pământ acum că am scăzut în zelist. Mă aşteptam la aşa ceva, mai ales după pasul acela de care v-am mai spus. Nu regret nimic. Probabil că dacă n-ar fi existat zelist, ar fi fost mai bine. Zoso a fost băiat deştept când a ieşit. A dat tot clasamentul peste cap.

Unii au ajuns (ca prin minune) pe primele 50 de locuri, alţii care erau în primele 50 de locuri au fost daţi înspre 100 sau chiar mai departe. Şi vorba aceea, sunt bloggeri buni, se ştiu de 4-5 ani şi încă mai scriu bine. Deh, ce să-i faci când vin ăştia care-s flămânzi după link exchange, cu blogul deschis de maxim 2-3 luni. Acum am înţeles că nu e musai să faci schimb cu toată lumea, iar dacă cineva te va citi o va face ori din reader, ori pe altă cale.

Şi deşi mă plângeam acum câteva luni de puţini subscriberi, acum am peste 100. Eu spun că este ok, deocamdată. Se vor înmulţi sau se vor împuţina. Niciodată nu se ştie. Iar dacă se vor împuţina, cu siguranţă n-am să disper. Nu mai vreau să fiu în niciun blogroll dacă nu sunt dorită acolo şi nici nu vreau să mă citiţi dacă nu aveţi ce citi pe blogul meu. E oarecum alegerea voastră cu ce faceţi, dar vă rog: nu mă mai înnebuniţi cu link exchange-ul.

Am blogul ăsta de aproximativ 2 ani. 2 ani în care s-au auzit tot felul de vorbe despre mine, s-au scris articole răutăcioase şi aşa mai departe. Nu era nevoie să faceţi asta. Aţi aruncat cu căcat în mine după ce v-am scos din blogroll. Să fie ăsta un motiv de ură? Un motiv pentru care să mă înjuraţi şi să scrieţi aberaţii? Iarăşi vă spun că nu ştiu pentru ce v-aţi agitat. Eu nu sunt un subiect de critică, eu sunt doar eu, un simplu blogger care îşi afirmă părerile. Dacă vreţi să ştiţi, mai sunt mulţi ca mine. Dar voi, voi… m-aţi găsit oaia neagră pe mine.