Cam asa ar arata caracterul meu in South Park. Isn’t it cute?

Idee vazuta prima oara pe blogul ei.

Atunci cand vezi toate florile ofilite, degeaba mai torni apa peste ele ca sa creasca si sa infloreasca. Cam asa este si inima mea. Nu vreau nici sa dramatizez dar inima mea e ca o floare ofilita. Mai rau se intampla cu florile pe care le intalnesti in cale si se ofilesc din cauza ta. Din cauza otravii si a blestemului ce domnesc in suflet.

Stiu ca inca n-a fost inventat vreun elixir al vietii eterne, dar parca ceva ceva ar putea macar sa o scoata din mormant. Am fost neatenta si in loc sa-mi impart inima, am vandut-o. Si acum e cam greu sa mi-o iau inapoi.

Precum spunea si Chris Crocker: “A heart is to be shared not givin’ away”. Eu am facut prostia sa o dau. Si ce e mai aiurea e cand tu te simti parasit de soarta, cu inima franta si altii vin si iti dau sfaturi de genul: “Iesi, distreaza-te, fa sex!”. De parca intreaga viata s-ar rezuma numai la sex. Sau la bautura.

Nu bautura te ajuta sa iti recuperezi inima, nici sexul; ci doar o vorba calda, din partea caruia ti-a furat-o.

Nu ma uraste, dar ar trebui sa ma urasca pentru ca l-am cam neglijat in ultima perioada. Nici nu stiu care sa fi fost motivul. Cert este ca nu am mai trecut nici sa sterg spam-ul, nici sa aprob comentarii, nimic. A fost o perioada moarta din toate punctele de vedere.

Am avut si ceva probleme de sanatate care inca mai sunt si probabil vor mai sta pe langa mine o perioada. Voiam sa va anunt ca toate planurile mele s-au dus dracului (mai ales cele de 1 mai). Nu mai merg la niciun Kogalniceanu, nu mai merg nicaieri. In concluzie, voi sta acasa, singura. Daca aveti vreun loc liber pe undeva, anuntati-ma si pe mine. Chiar nu vreau sa stau in casa.

Mi-ar fi placut sa plec undeva la munte, macar doua zile. Nu era mare rahat. Nu se cheltuiau nici prea multi bani. Dar cu cine sa merg, daca nimeni nu vrea? Asta e, asa e cand iti faci planuri. Cel mai bine e sa-ti iei ghiozdanul pe umeri si sa mergi pe unde te taie capul.

In alta ordine de idei, probabil o sa ma reapuc de scris pe blog.

În fiecare zi, lumea trebuie să se mute. Ca să evolueze, ca să se simtă mai bine, ca să aibă comfort şi aşa mai departe. Îmi amintesc şi eu prima mea mutare (dacă o pot numi aşa). De la un bloc la altul. Şi nu erau deloc departe unul de celălalt. Erau chiar unul lângă altul. Stăteam la 4 (acolo am copilărit), într-un bloc construit acum 40-50 de ani. Nu ştiu dacă îmi amintesc Revoluţia din ‘89, dar ştiu că auzeam ţipete şi împuşcături. Probabil să fi fost prea mică şi să-mi fi amintit vreun Revelion cu sticle sparte, ţipete şi artificii pe cer.

Dar să revenim la mutarea mobilei dintr-un bloc în altul. Ca tot omul, scoţi toată mobila în faţă şi apoi o muţi în apartamentul celălalt. Cel mai mult îmi plăcea când stăteam cu o îngheţată pe canapea, în faţa blocului şi mă uitam la lume. Chiar pot să zic ca stăteam ca o pisică boemă. Nu îmi păsa de nimic. Eram mică şi nu ştiam nici ce fac cu viaţa mea şi nici ce voi face cu viaţa mea. Ştiam doar că trebuie să merg la grădiniţă, că părinţii şi bunicii mei mă iubesc, că pietricica (diamant) care am găsit-o este în buzunar şi atât. (o să vă povestesc altă dată despre asta)

Mă gândesc că dacă părinţii mei ar fi găsit un apartament mai departe, cu siguranţă ar fi apelat la o Firmă de Transport mobilă , ca să le uşureze un pic munca. Că aşa, n-ar fi fost nevoie să îi cheme doar pentru un bloc distanţă. Sau ar fi putut să apeleze la ei când i-au trimis mobila bunicii mele la ţară. S-au chinuit enorm pe dealul de la Rafaila, prin pădure. Ar fi avut nevoie de o echipă care să ofere servicii complete de mutare. Dacă vreţi să-i contactaţi pe băieţi, nu ezitaţi şi intraţi pe site-ul lor.

A mulţumi nu este un lucru blamabil. A mulţumi înseamnă a iubi, a tolera, a valorifica sentimentele şi încrederea celor din jur. De cele mai multe ori acest lucru poate fi înţeles greşit; unii te pot lua în glumă, alţii pot crede că eşti ironic pentru că ai mulţumit pentru un lucru mic sau nesemnificativ. Însă, în adâncul sufletului tău ştii că ai spus-o din toată inima şi te simţi cu sufletul împăcat, mulţumindu-i aproapelui tău.

Un “mulţumesc” spus chiar şi fără motiv poate aduce zâmbete pe buze. Sau un “mulţumesc” în plus. Oare cum este să primeşti mulţumiri pentru un mulţumesc spus la întâmplare? Eu mulţumesc persoanei căreia m-a făcut să zâmbesc. Am mulţumit chiar şi necunoscuţilor. Când merg la cumpărături, mulţumesc vânzătoarei pentru că a fost drăguţă cu mine şi mi-a dat restul corespunzător, mi-a adus în faţa ochilor ceea ce doream, m-a salutat când am intrat în magazin şi mi-a dat şi bonul.

Oricum ar fi,  infailibil este un lucru: omul a uitat să mai mulţumească şi să aprecieze gestul căruia l-a făcut să se simtă bine. Acest lucru, de cele mai multe ori, se datorează rutinei zilnice care s-a aşezat cu multă comoditate printre noi. De asemenea, comportamentul neadevat, belicos ne poate simplifica de la acest gest care nu ar trebui să dispară niciodată dintre noi.

Când aud cuvântul “mulţumesc” adresându-mi-se, prima viziune care îmi vine în minte este aceea de a ajuta fără forţare. Pentru că îmi place să fiu naturală. Unul din beneficiile celui care mulţumeşte este acela de a se simţi bine cu el însuşi atât timp cât o spune mai des.

Am observat că, cu cât spun mai des acest cuvânt, cu atât simt că am recurs la un gest egotist şi deja mă simt mult mai bine în propriul corp. Pe de altă parte, cel care primeşte mulţumiri se simte recompensat, valorizat şi de ce nu, mulţumit de acţiunile la care a avut rezultate.

În concluzie, mulţumeşte ca să fii mulţumit şi vei primi un “mulţumesc” în dar!

Articolul anterior nu a fost publicat în stare de ebrietate şi nici nu a vrut să aducă vreo ofensă intenţionată unei anumite regiuni a ţării. Ţin să menţionez că eu nu sunt şi nici nu voi fi rasistă şi nici nu voi spune despre o anumită regiune că nu-mi place pentru că mi s-a pus pata pe unul sau pe alta care trăieşte în împrejurimi, sau că e plină de ţigani.

Ceea ce mă uimeşte la unii este rapiditatea şi spontaneitatea cu care răspund. Ca să nu mai vorbim de aerul de superioritate pe care-l au mai toţi. Majoritatea se simte ofensată. Majoritatea nu gândeşte raţional atunci când vine vorba de aşa ceva. Majoritatea înjură.

Problema se pune în felul următor. Auzi pe stradă două femei care vorbesc despre un anumit gen de muzică. Rock, de exemplu. Una dintre ele spune că acest gen este foarte interesant şi relaxant, iar cealaltă spune că n-ar vrea să audă în viaţa ei o melodie rock. Tu ce faci în cazul în care nu îţi place acest gen de muzică? te duci să-i dai în cap femeii pentru că asculţi manele?

Răspuns final …